vineri, 30 aprilie 2010

Numele chinezesc: Zhu
Anotimpul: toamna
Luna: noiembrie


Zodia Mistret din zodiacul chinezesc

Mistretul este cinstit si demn, hotarât si responsabil, adept al dictonului "grabeste-te încet". Nu suporta minciuna, ipocrizia si smecheria. Are o constiinta foarte sensibila, care îl mustra îndelung daca are impresia ca a facut ceva rau.

Este generos si saritor cu cei apropiati, din familie si din cercul de prieteni. Uneori chiar exagereaza cu generozitatea, pentru ca nu stie sa refuze si multi sunt tentati sa-l ia de fraier si sa profite de el.

Mistretul este, însa, teribil de hotarât sa nu se abata de la principiile sale. Nimeni si nimic nu-l poate clinti, decât daca reuseste sa-l convinga cu argumente solide. De regula, Mistretul ia decizii fara sa ceara parerea celorlalti, dar îsi asuma si întreaga responsabilitate. Daca nu reuseste în ceea ce si-a propus, îsi rumega înfrângerea în solitudine si nu da vina pe nimeni pentru greselile lui.

Ori de câte ori se isca un conflict, Mistretul se retrage prudent în vizuina lui, asteptând sa se linisteasca apele. Uneori i se va reprosa ca "da bir cu fugitii" în loc sa lupte, dar el pur si simplu nu suporta tonul ridicat, certurile si intrigile pentru putere. Pe de alta parte, daca este încoltit si nu are alta scapare, se transforma într-un adversar violent si foarte periculos.

Cu toate ca, din anumite puncte de vedere, Mistretul pare un tip blând si asezat, are o mare pofta de viata si de aventura. În adâncul sufletului, îsi doreste sa traiasca intens si sa experimenteze toate placerile vietii. Este un senzual, un expert în dragoste - mai ales în cea fizica. Singurul risc este sa se rataceasca pe caile poftei carnale.

Amintiri frumoase


Ploua din nou,
Si-mi amintesc de tine
Te vad printre stropi
Si esti din nou cu mine!
Ne vad imbratisati
Si uzi vorbind in soapte,
Cu ochii disperati
Si sperante moarte
Imi spui ca norii plang,
De dorul meu de-odata,
Dar inima iti spune
Ca voi veni inapoi vreodata,
Privirea ta se ineaca,
In ochii mei curati.
Te iau cu mine-n suflet,
Caci suntem amandoi furati,
Te uiti la mine si-mi vorbesti,
Dar vorbele nu-si au rostul,
Cu privirea ma chinuesti,
Dar nici chinul nu-si are rostul,
Norii plang cu noi odata,
Spala tot ce am avut,
Ma saruti ca prima data,
Si dintr-o data totul a disparut,
Privesc departe si nu suntem noi,
Nu te mai vad de ceva timp,
Si ploaia s-a oprit deodata,
Dar in schimb a aparut
Zambetul soarelui.

"Ca un om sa iubeasca pe altul e probabil cea mai grea sarcina care ne-a fost incredintata, sarcina suprema, examenul final, opera pentru care toate celelalte sunt doar un preludiu…. Iubirea e un imbold pentru fiecare sa se desavarseasca, sa devina cineva, sa devina o lume el insusi de dragul cuiva."
Uneori ne intrebam de ce s-a terminat asa? De ce atat de repede? De ce ? In definitiv, ce e dragostea decat o taina pe care o ascund indragostitii si o poarta in umbra, de frica luminii? Pasiunile fug de lumina – lumina le omoara. Indata ce taina se da pe fata, dragostea vestejeste, isi pierde fragezimea, vraja, devine ceva obisnuit, de toate zilele. Asa ca, pentru avea o viata fericita, trebuie sa ai o minte linistita.

A cunoaste. A iubi.
Care-i drumul?
Ce te-ndeamna?

A cunoaste - ce înseamna?

A iubi - de ce ti-e teama?

printre flori si-n mare iarba?